PRESCHIMBAREA CĂRȚII DE IDENTITATE CA URMARE A SCHIMBĂRII DOMICILIULUI
Termen de eliberare – 7 zile
Cererea se depune la SPCLEP a locului de domiciliu/reședință.
În cazul în care persoana este nedeplasabilă (dovedit cu document medical), un lucrător al SPCLEP se va deplasa cu camera mobilă în vederea preluării imaginii faciale și a documentelor necesare.
Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate în 15 zile de la schimbarea domiciliului. Nerespectarea termenului constituie contravenție și se poate sancționa cu amendă de la 40 la 80 lei.
Cartea de identitate se eliberează cu valabilitate 4 ani pentru persoanele cu vârsta între 14 și 18 ani, cu valabilitate 7 ani pentru persoanele cu vârsta între 18 și 25 ani, cu valabilitate 10 ani după împlinirea vârstei de 25 ani sau cu valabilitate nelimitată după împlinirea vârstei de 55 ani.
Dacă solicitantul deține Cartea de alegător, o va preda.
Atenție! Anexele, cererile și declarațiile se semnează în fața lucrătorului de la ghișeu.
Nu se acceptă înlocuirea documentului original cu copie legalizată!
DOCUMENTE NECESARE
Cerere (original) Anexa 11 – Cererea se listează față-verso
Actul de identitate – original
Certificatul de naștere solicitant – original și fotocopie
Certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, dacă este cazul – original și fotocopie
Certificat de căsătorie, dacă este cazul – original și fotocopie
Certificatul de divorț sau Hotărârea de divorț rămasă definitivă și irevocabilă/definitivă, dacă este cazul – original și fotocopie
Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, după caz – original și fotocopie
Hotărârea judecătorească rămasă și irevocabilă sau Actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă – original și fotocopie
În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinților, a datei ori a locului de naștere, precum şi în situația schimbării sexului.
Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu – original și fotocopie
Consultați rubrica ”Dovada adresei de domiciliu”
Taxă – 7 lei
Consultați rubrica ””Modalități de achitare a taxei”
Procură și act de identitate împuternicit, dacă este cazul – original
În situaţia în care solicitantul actului de identitate se află temporar în străinătate, depunerea cererii sau, după caz, înmânarea actului de identitate se poate face şi pe bază de procură specială obţinută de la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din statul respectiv.
Înmânarea cărții de identitate
La momentul depunerii cererii, ofițerul vă va comunica data la care să vă prezentați pentru ridicarea cărții de identitate
Dacă vă aflați într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt de 7 zile (cum ar fi: motive medicale, susținere concursuri/examene, deplasare de urgență etc.) adresați-vă șefului de serviciu și depuneți documente justificative în acest sens! Șeful de serviciu va acorda termenul de eliberare a cărții de identitate în funcție de complexitatea lucrării.