❗CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET ȘTEFAN IORDACHE ORGANIZEAZĂ, ÎN PREMIERĂ, EXPOZIȚIA IMPERIUL ROMAN – TEHNOLOGIA ÎNVINGĂTORILOR
7 octombrie 2021
Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache organizează la București, în premieră, expoziția Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor.
Expoziția se desfășoară în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022 și este deschisă publicului la Casa Oamenilor de Știință ( Calea 13 Septembrie, nr.13, sector 5, București).
Din 12 octombrie, de marți pana vineri, între orele 10.00 și 20.00 și sâmbată și duminică, între 09.00 și 21.00, Casa Oamenilor de Știință este gazda primitoare a măreției Imperiului Roman.
Biletele pot fi achiziționate atât online pe www.entertix.ro și www.myticket.ro , cât și la intrarea în spațiul expozițional.
Mașinile de război, camera “faunului”, documentul “Roma antica”, distracția și stilul de viață, dar și harta care demonstrează că “toate drumurile duc la Roma” se bazează pe o realitate evidentă și sunt elemente cheie ale expoziției în premieră în Romania, Imperiul Roman – Tehnologia Invingatorilor.
Reconstrucțiile armurilor soldaților de diferite ranguri și ale gladiatorilor vor putea fi admirate și chiar atinse, dezvăluind astfel secretele celei mai puternice armate din istoria omenirii. Finalul expoziției Imperiul Roman- Tehnologia Învingătorilor lasă loc debutului expoziției Leonardo Da Vinci și mașinăriile sale – Invențiile Geniului Renascentist care va ajunge la București în februarie 2022.
În timp ce la București se desfășoară expoziția Imperiul Roman – Tehnologia Invingătorilor, Casa de Cultură a Studenților de la Cluj-Napoca găzduiește expoziția Leonardo Da Vinci și mașinăriile sale – Invenţiile Geniului Renascentist.
Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache este o instituție publică de interes local, aflată sub autoritatea administrativă a Consiliului Local al Sectorului 5 care are rol de a susține proiecte, manifestări și activităţi culturale.
1707 Views