LEGE nr. 52 din 21 ianuarie 2003 – privind transparența decizională în administrația publică
LEGE Nr. 52 din 21 ianuarie 2003 *** Republicată
privind transparenţa decizională în administraţia publică
EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 749 din 3 decembrie 2013
*) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 281/2013 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 5 noiembrie 2013, dându-se textelor o
nouă numerotare.
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003, iar ulterior a
fost completată prin Legea nr. 242/2010 pentru completarea Legii nr. 52/2003 privind
transparenţa decizională în administraţia publică, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2010.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezenta lege stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea
transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alese
sau numite, precum şi al altor instituţii publice care utilizează resurse financiare publice, în
raporturile stabilite între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora.
(2) Legea are drept scop:
a) să sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca
beneficiar al deciziei administrative;
b) să implice participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor
administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative;
c) să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice.
ART. 2
Principiile care stau la baza prezentei legi sunt următoarele:
a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public
care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum
şi asupra proiectelor de acte normative;
b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor
publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
c) participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de
elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli:
1. şedinţele şi dezbaterile autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul prezentei
legi sunt publice, în condiţiile legii;
2. dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice;
3. minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice, în condiţiile legii.
ART. 3
În sensul prezentei legi, termenii de mai jos se definesc astfel:
a) act normativ – actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală;
b) luarea deciziei – procesul deliberativ desfăşurat de autorităţile publice;
c) elaborarea de acte normative – procedura de redactare a unui proiect de act normativ
anterior supunerii spre adoptare;
d) recomandare – orice punct de vedere, sugestie, propunere sau opinie, exprimată verbal
sau în scris, primită de către autorităţile publice de la orice persoană interesată în procesul de
luare a deciziilor şi în procesul de elaborare a actelor normative;
e) obligaţia de transparenţă – obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi
de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea
deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice;
f) asociaţie legal constituită – orice organizaţie civică, sindicală, patronală sau orice alt
grup asociativ de reprezentare civică;
g) minută – documentul scris în care se consemnează în rezumat punctele de vedere
exprimate de participanţi la o şedinţă publică sau la o dezbatere publică;
h) ordine de precădere – ordinea care determină prioritatea participării la şedinţele publice,
în raport cu interesul manifestat faţă de subiectul şedinţei;
i) şedinţă publică – şedinţa desfăşurată în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi la
care are acces orice persoană interesată;
j) documente de politici publice – instrumentele de decizie prin intermediul cărora sunt
identificate posibilele soluţii pentru rezolvarea problemelor de politici publice, astfel cum
acestea sunt definite şi structurate în Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea
Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor
publice la nivelul administraţiei publice centrale şi în Hotărârea Guvernului nr. 775/2005
pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a
politicilor publice la nivel central, cu modificările ulterioare;
k) dezbatere publică – întâlnirea publică, organizată conform art. 7.
ART. 4
Autorităţile administraţiei publice obligate să respecte dispoziţiile prezentei legi sunt:
a) autorităţile administraţiei publice centrale: ministerele, alte organe centrale ale
administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice
descentralizate ale acestora, precum şi autorităţile administrative autonome;
b) autorităţile administraţiei publice locale: consiliile judeţene, consiliile locale, primarii,
instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean.
ART. 5
Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi documentelor de politici publice elaborate de
autorităţile administraţiei publice centrale, aşa cum sunt acestea prevăzute la art. 4 lit. a).
ART. 6
Prevederile prezentei legi nu se aplică procesului de elaborare a actelor normative şi
şedinţelor în care sunt prezentate informaţii privind:
a) apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele strategice
economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte din
categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale
sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale,
potrivit legii;
c) datele personale, potrivit legii.
CAPITOLUL II
Proceduri privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de
elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative
ART. 7
(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea
administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul
propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită
către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va
transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru
primirea acestor informaţii.
(2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa
publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre
avizare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de
fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării
actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet
al proiectului actului respectiv, precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei
interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind
proiectul de act normativ.
(3) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra
mediului de afaceri se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal
constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).
(4) La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel
puţin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a
primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus
dezbaterii publice.
(5) Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus
dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menţionându-se data primirii, persoana
şi datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea.
(6) Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau
opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul
sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi
datele de contact ale expeditorului.
(7) Conducătorul autorităţii publice va desemna o persoană din cadrul instituţiei,
responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile şi
opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
(8) Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice
interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit
alin. (4).
(9) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să
se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o
asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică.
(10) Dezbaterile publice se vor desfăşura după următoarele reguli:
a) autoritatea publică responsabilă, prin persoana desemnată conform alin. (7), va organiza
întâlnirea, va publica pe site-ul propriu şi va afişa la sediul propriu, alături de documentele
menţionate la alin. (2), şi modalitatea de colectare a recomandărilor, modalitatea de înscriere
şi luare a cuvântului, timpul alocat luării cuvântului şi orice alte detalii de desfăşurare a
dezbaterii publice prin care se asigură dreptul la libera exprimare al oricărui cetăţean
interesat;
b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toţi solicitanţii înscrişi la cuvânt
şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în
discuţie;
c) la dezbaterea publică vor participa obligatoriu iniţiatorul şi/sau iniţiatorii proiectului de
act normativ din cadrul instituţiei sau autorităţii publice locale, experţii şi/sau specialiştii
care au participat la elaborarea notei de fundamentare, a expunerii de motive, a referatului de
aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, a studiului de impact şi/sau
de fezabilitate, după caz, şi a proiectului de act normativ;
d) în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea dezbaterii publice se asigură accesul
public, pe site-ul şi la sediul autorităţii publice responsabile, la următoarele documente:
minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătăţite ale
proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum şi
versiunea finală adoptată a actului normativ.
(11) Toate documentele prevăzute la alin. (2) şi alin. (10) lit. a) şi d) vor fi păstrate pe siteul
autorităţii publice responsabile într-o secţiune dedicată transparenţei decizionale. Toate
actualizările în site vor menţiona obligatoriu data afişării.
(12) În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se
desfăşoare în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei şi locului unde urmează să
fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările
referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.
(13) În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale,
impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului
public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de
reglementările în vigoare.
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii privind participarea la procesul de luare a deciziilor
ART. 8
(1) Participarea persoanelor interesate la lucrările şedinţelor publice se va face în
următoarele condiţii:
a) anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii publice, inserat în site-ul
propriu şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare;
b) acest anunţ trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care
au prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare, referitoare la unul
dintre domeniile de interes public care urmează să fie abordat în şedinţă publică;
c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea
de zi.
(2) Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publică sunt în
sarcina responsabilului desemnat pentru relaţia cu societatea civilă.
(3) Participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor
disponibile în sala de şedinţe, în ordinea de precădere dată de interesul asociaţiilor legal
constituite în raport cu subiectul şedinţei publice, stabilită de persoana care prezidează
şedinţa publică.
(4) Ordinea de precădere nu poate limita accesul mass-mediei la şedinţele publice.
ART. 9
Persoana care prezidează şedinţa publică oferă invitaţilor şi persoanelor care participă din
proprie iniţiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de
zi.
ART. 10
(1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor
publice.
(2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la
art. 9 au valoare de recomandare.
ART. 11
Minuta şedinţei publice, incluzând şi votul fiecărui membru, cu excepţia cazurilor în care
s-a hotărât vot secret, va fi afişată la sediul autorităţii publice în cauză şi publicată în site-ul
propriu.
ART. 12
(1) Autorităţile publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să elaboreze şi să arhiveze
minutele şedinţelor publice. Atunci când se consideră necesar, şedinţele publice pot fi
înregistrate.
(2) Înregistrările şedinţelor publice, cu excepţia celor prevăzute la art. 7, vor fi făcute
publice, la cerere, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Autorităţile administraţiei publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să justifice în scris
nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris de cetăţeni şi asociaţiile legal
constituite ale acestora.
ART. 13
(1) Autorităţile publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să întocmească şi să facă public un
raport anual privind transparenţa decizională, care va cuprinde cel puţin următoarele
elemente:
a) numărul total al recomandărilor primite;
b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative şi în conţinutul
deciziilor luate;
c) numărul participanţilor la şedinţele publice;
d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative;
e) situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost acţionată în justiţie pentru
nerespectarea prevederilor prezentei legi;
f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale
acestora;
g) numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivaţia restricţionării accesului.
(2) Raportul anual privind transparenţa decizională va fi făcut public în site-ul propriu,
prin afişare la sediul propriu într-un spaţiu accesibil publicului sau prin prezentare în şedinţă
publică.
CAPITOLUL III
Sancţiuni
ART. 14
(1) Orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de prezenta
lege, poate face plângere potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Plângerea şi recursul se judecă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de
timbru.
ART. 15
Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii, fapta funcţionarului care, din motive contrare legii,
nu permite accesul persoanelor la şedinţele publice sau împiedică implicarea persoanelor
interesate în procesul de elaborare a actelor normative de interes public, în condiţiile
prezentei legi.
ART. 16
Persoanele care asistă la şedinţele publice, invitate sau din proprie iniţiativă, trebuie să
respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii publice. În cazul în care
preşedintele de şedinţă constată că o persoană a încălcat regulamentul, va dispune avertizarea
şi, în ultimă instanţă, evacuarea acesteia.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
ART. 17
(1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.
ART. 18
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice şi
celelalte persoane juridice prevăzute la art. 4 sunt obligate să îşi modifice regulamentul de
organizare şi funcţionare în conformitate cu prevederile prezentei legi.__