Anunțul nr. DTVLE 615/17.10.2021
DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC
ȘI PRIVAT AL SECTORULUI 5
SERVICIUL PATRIMONIU
Nr. DTVLE 615/17.09.2021
Având în vedere prevederile art. 9.10, 9.11 din documentația de atribuire ( fișa de procedură), art. 341 alin (28), (29) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și ale Raportului de Procedură nr. DI 2021 980/19.08.2021 privind închirierea prin licitația publică a construcțiilor provizorii (chioșcuri) destinate comercializării de presă, carte, flori pe raza Sectorului 5 al Municipiului București, ale Procesului Verbal nr.1 – DTVLE 532/20.08.2021, ale Procesului Verbal nr.2 – DTVLE 626/23.09.2021 Autoritatea Contractantă, în cadrul reluării licitației publice, cu respectarea prevederilor prevăzute la alin. (1)-(13) cf OUG nr. 57/2019, cu menținerea documentației de atribuire inițiale, emite următorul :
ANUNŢ
privind închirierea prin licitație publică a construcțiilor provizorii (chioșcuri) destinate comercializării de presă, carte și flori pe raza Sectorului 5 al Municipiului București
- Informații generale privind licitația publică
Autoritatea contractantă este Sectorul 5 al Municipiului București, având codul de identificare 4433953, cu sediul în strada Fabrica de Chibrituri, nr.9-11, sector 5, București, Serviciul Patrimoniu din cadrul Direcției Generale de Administrare a Domeniului Public și Privat al sectorului 5, e-mail patrimoniu@sector5.ro , telefon 021.31443.18 int. 1063, persoana de contact – Grigore Georgiana.
- Informații generale privind obiectul licitației publice
Obiectul licitației este închirierea a 40 de construcții provizorii (chioșcuri) pentru comercializarea de presă, carte, flori în amplasamentele stabilite de pe raza Sectorului 5 al Municipiului București și care sunt menționate în Anexa 1, parte integrantă din prezentul anunț.
Suprafața unei construcții provizorii (chioșc) este de 4,86 mp si suprafața amplasamentului este de 5 mp, iar suprafața de expunere va fi conform prevederilor legale.
- Informații privind modalitatea de atribuire
În baza Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 34 din 26.02.2021, Primăria Sectorului 5 atribuie prin licitație publică închirierea construcțiilor provizorii (chioșcuri) raportate la amplasamentele stabilite, destinate comercializării de presă, carte, flori pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 5 al Municipiului București.
Documentația de atribuire se poate obține de orice persoană interesată în urma transmiterii unei solicitări de participare la procedură și cuprinde caietul de sarcini, fișa de date a procedurii, contractul de închiriere, formulare și modele de documente.
Documentația de atribuire va putea fi obținută de la sediul Primăriei Sector 5, după completarea unei solicitări de participare (anexată prezentului anunț) și după achitarea contravalorii documentației, în sumă de 50 lei (dovada plații se va anexa solicitării de participare).
Pentru înscrierea la licitație trebuie achitată taxa de înscriere in valoare de 20 lei .
Garanția de participare este calculată în funcție de ZONĂ, astfel:
- pentru ZONA A – 1263,6 lei
- pentru ZONA B – 777,6 lei;
- pentru ZONA C – 583,2 lei;
- pentru ZONA D – 291,6 lei.
Contravaloarea Documentației de atribuire, a taxei de înscriere la licitație și garanția de participare se vor achita la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 a Municipiului București, la Poșta Română și la CEC.
Plata la Direcția de Impozite și Taxe Locale se face doar cu cardul bancar, iar plata în numerar se face la Poșta Română și la CEC.
Documentația de atribuire și taxa de înscriere se vor achita în contul de mai jos:
Contul este RO39TREZ70521180250XXXXX
Cod fiscal 38320436
Garanția de participare se va achita în contul RO21TREZ7055006XXX000202 deschis la
Trezoreria Sectorului 5
Cod fiscal 4433953
- Informații privind ofertele.
- Data si locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor
Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă pentru un spațiu supus închirierii.
Procedura de licitație se poate desfășura numai dacă în urma publicării anunțului de licitație au fost depuse cel puțin doua oferte.
Ofertele se redactează in limba română și vor fi elaborate in conformitate cu prevederilor OUG 57/2019.
Solicitanții pentru a putea participa la licitație trebuie sa depună la sediul Primăriei din strada Fabrica de Chibrituri nr 9-11, sector 5, București oferta care se înregistrează de autoritatea contractantă.
Dosarul cu oferta financiară se va depune separat de plicul conținând documentele de eligibilitate. Cele două dosare vor fi puse în plicuri separate, sigilate și ștampilate, care la rândul lor vor fi depuse într-un alt plic sigilat. Pe acest plic se va indica obiectul licitației pentru care se depune oferta, numărul de identificare si adresa construcției provizorii.
Plicul sigilat va fi însoțit de scrisoarea de înaintare, împuternicirea ( daca este cazul) și dovada depunerii garanției de participare.
Dosarul conținând documentele de eligibilitate va conține un opis al documentelor depuse și un memoriu privind activitatea desfășurată de ofertant. Ofertantul va numerota, semna și ștampila fiecare filă cuprinsă în dosarul de participare la licitație.
Adresa la care se depun ofertele și la care se va desfășura ședința publică este strada Fabrica de Chibrituri, nr.9-11, sector 5, București.
- Data și ora limită pentru depunerea ofertei: 20.09.2021; ora 9.00;
- Data și ora deschiderii ofertelor: 20.09.2021; ora 10:00.
- Instanța competentă în soluționarea eventualelor litigii
Litigiile apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de închiriere se realizează potrivit legii contenciosului administrativ.
- Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării
Anunțul de licitație se trimite spre publicare cu cel puțin 20 zile calendaristice înainte de data limită pentru depunerea ofertelor ,după cum urmează:
- Anunțul de licitație a fost transmis spre publicare către Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a in data de 20.08.2021.
- Anunțul de licitație a fost transmis spre publicare către într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală in data de 20.08.2021.
- Anunțul de licitație a fost postat pe site-ul Primăriei Sector 5 https://sector5.ro/ în data de 20.08.2021.
Clarificări
Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire.
Persoana interesată poate solicita clarificări privind documentația de atribuire până cel târziu cu 7 zile lucrătoare înainte de data limita pentru depunere.
Autoritatea contractantă are obligația de a răspunde in mod clar, complet și fără ambiguități, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu depășească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.
Participanții la licitație
Are dreptul de a participa la licitație orice persoană fizică autorizată sau juridică, română sau străină, care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) a plătit toate taxele privind participarea la licitație, inclusiv garanția de participare; Garanția este obligatorie si nedepunerea garanției conduce la anularea ofertei.
b) a depus oferta sau cererea de participare la licitație, împreună cu toate documentele solicitate și în termenele prevăzute în documentația de atribuire;
c) are îndeplinite la zi toate obligațiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor și contribuțiilor către bugetul consolidat al statului;
d) nu este în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Important: Nu are dreptul să participe la licitație persoana care a fost desemnată câștigătoare la o licitație publică anterioară privind bunurile statului sau ale unităților administrativ-teritoriale în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractul ori nu a plătit prețul, din culpă proprie. Restricția operează pentru o durată de 3 ani, calculată de la desemnarea persoanei respective drept câștigătoare la licitație.
Anularea procedurii
Comisia de evaluare are obligația de a anula procedura dacă după deschiderea plicurilor nu sunt cel puțin două oferte care sa întrunească condițiile prevăzute in documentația de atribuire conform prevederilor legale prevăzute în art. 342 din OG 57/2019.
Alte cerințe:
- Pe plicul interior, care conține oferta propriu-zisă, se înscriu denumirea ofertantului, precum și sediul social al acestuia;
- Oferta de preț constă în suma oferită exprimată în lei/mp/lună în funcție de care se calculează chiria spațiului, cel puțin egală cu prețul de pornire aprobat;
- Prețul minim de pornire a licitației este de:
– 65 lei/mp/ lună – ZONA A;
– 40 lei/mp/ lună – ZONA B;
– 30 lei/mp/ lună – ZONA C;
– 15 lei/mp/ lună – ZONA D.
- Oferta are caracter obligatoriu din punct de vedere al conținutului de la data limită de depunere a ofertelor până în momentul finalizării procedurii prin anularea acesteia sau încheierea contractului de închiriere;
- Oferta depusă la o altă adresă a autorității contractante decât cea stabilită sau după expirarea datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă.
- Este obligatorie menționarea atât pe plicul exterior cât și pe oferta de preț numărul chioșcului și ZONA pentru care se depune oferta.
- Un agent economic, poate deține un singur contract de închiriere, limita aplicându-se și în cazul în care mai mulți agenți economici au același beneficiar real în sensul Legii nr. 129/11.07.2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.