VIZA DE REȘEDINȚĂ

3/5/2018 12:14:42 PM

Termen de eliberare - 7 zile

Cererea se depune la SPCLEP al  locului dumneavoastră de domiciliu/reședință.

 Persoanele fizice sau juridice pot solicita, în baza unor cereri scrise motivate, comunicarea unor date cu caracter personal din Registrul național de evidență a persoanelor, referitoare la:
- date de stare civilă(numele, prenumele, data şi locul naşterii, cât şi prenumele părinţilor persoanelor în cauză);
- date referitoare la actele de identitate eliberate persoanelor despre care sunt solicitate informaţii;
-date referitoare la domiciliile şi reşedinţele acordate;
- date referitoare la codul numeric personal atribuit.

În situația în care o persoană fizică solicită transmiterea unor date cu caracter personal, prin intermediul unui cabinet individual de avocatură, este necesară formularea unei cereri scrise în acest sens, ce va fi depusă, spre competentă soluționare, la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia se află sediul acestui cabinet sau, după caz, la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia domiciliază persoana fizică ale cărei date sunt solicitate.

Furnizarea unor date cu caracter personal se poate realiza numai după obținerea, în prealabil, a consimțământului scris al persoanelor vizate.

Consimțământul persoanelor vizate nu este necesar atunci când există un temei legal justificat prezentând documente în acest sens (ex: certificat de grefă, contracte încheiate în condițiile legi și care demonstrează un interes legal față de persoana pentru care se solicită date etc.).

Atenție! Cererea se semnează în fața ofițerului de stare civilă.

 

DOCUMENTE NECESARE OBSERVAȚII

Cerere

Anexa 19

Cererea se listează față-verso 

 

Actul de identitate

- original și fotocopie

 

Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu

Vă rog să consultați rubrica ”Dovada adresei de domiciliu” – click aici

Înmânarea cărții de identitate cu aplicarea vizei de reședință

La momentul depunerii cererii, ofițerul vă va comunica data la care să vă prezentați pentru ridicarea cărții de identitate cu aplicarea vizei de reședință.