Gala de Box Sector 5 , Eveniment sportiv organizat în Parcul Ferentari

9/11/2019 11:17:30 AM

    Duminică, 25 august 2019, Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, a organizat în Parcul Ferentari „Gala de Box Sector 5”, un eveniment sportiv care face parte din proiectul „EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PRIN SPORT”.

    Astfel, cu începere la ora 18.00, competiția cu caracter educațional, prin intermediul căreia se dorește promovarea educației fizice ca alternativă a reducerii ratei infracționalității și abandonului școlar, prin desfășurarea de activități sportive, a adus în ring 30 de tineri sportivi, selectați din rândul tinerilor locuitori ai Sectorului 5.

    Meciurile demonstrative au fost susținute în prezența unor invitați de onoare, foste glorii ale sportului românesc, precum Dorel Simion, Marian Simion și Gheorghe Simion, arbitri internaționali, dar și reprezentanți ai presei și ai cluburilor sportive de profil.

    Evenimentul, care a reunit aproximativ 1000 de participanți, s-a încheiat prin decernarea premiilor, tinerilor câștigători fiindu-le oferite cupe și medalii, dar și diplome care să le ateste performanța în domeniu.

    Scopul proiectului „EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PRIN SPORT” este acela de a identifica potențiali tineri luptători ce ar putea urma o carieră în domeniul sportului de performanță, oferindu-le acestora oportunitatea de a se integra social și de a-și depăși condiția de apartenență la grupurile vulnerabile determinate de etnie sau familii monoparentale.