Gabriela Firea, prezenta la Ferentari Jazz Fest

11/17/2016 1:55:54 PM

Primarul General, Gabriela Firea, a fost prezenta alaturi de vicepremierul Vasile Dancu si de Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, la Ferentari Jazz Fest, eveniment realizat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin Arcub, in parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, cu Primaria Sectorului 5 si cu Asociația Culturală Spectaculis

Aflat la prima editie, festivalul se desfasoara in Piata Ferentari, in perioada 11-12 noiembrie, si include concerte de jazz si pian, cu participarea unor artisti renumiti.

Primarul General, Gabriela Firea: “Ma leaga o amintire extrem de pretioasa de Sectorul 5, de cartierul Ferentari. In anul I de facultate, cand am venit in Bucuresti, aici am locuit prima data, la statia Sebastian , prin urmare pot spune ca este cartierul meu de suflet. Mă bucur să mă aflu la acest eveniment inedit și unic, Ferentari Jazz Fest, desfășurat intr-un spațiu neconvențional. Cred că performanța este aceeași, iar talentul, sensibilitatea și măiestria strălucesc în egală măsură și pe scena Ateneului Român și pe scena din Piața Ferentari. Consider că Primăria Municipiului București are obligația de a sprijini manifestarea talentului și obținerea performanțelor copiilor și tinerilor din București, indiferent de zona, cartierul sau sectorul în care locuiesc.”

 

Citeste mai mult