Comunicat de presa 30.10.2018

10/30/2018 7:43:17 PM

  În cadrul ședinței extraordinare desfășurate marți, 30 octombrie 2018, Consiliul Local Sector 5 a adoptat o nouă hotărâre în sprijinul persoanelor care au avut de suferit în urma incendiului produs în data de 8 septembrie 2018 la blocul de pe strada Iordache Năstase nr. 14.

  În urma propunerii înaintate de Primarul Daniel Florea, a fost prelungit până la data de 15 noiembrie 2018 termenul în care acestea să fie găzduite în incinta căminului Colegiului Național de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”.

  Conform măsurilor adoptate în data de 8 septembrie 2018 de Comitetul pentru Situații de Urgență al Sectorului 5, în baza prevederilor legale în vigoare, termenul până la care familiile respective puteau locui în căminul Colegiului Național de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc” era 1 noiembrie 2018.

  Concret, din totalul de 54 de familii – beneficiare ale măsurilor de protecție socială decise de Primarul Daniel Florea încă de la data producerii evenimentului, în acest moment, doar 11 familii mai sunt adăpostite în căminul Colegiului Național de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”, restul identificând până în prezent soluții pentru rezolvarea problemei locative, prin sprijinul material acordat de Autoritatea Locală Sector 5 pentru plata chiriei în imobile situate pe raza Sectorului 5.

  Măsura adoptată astăzi vine în completarea tuturor celorlalte forme de sprijin oferite celor 54 de familii afectate de incendiul care a mistuit blocul de pe strada Iordache Năstase nr. 14, printre care amintim:

  • relocarea imediată a tuturor persoanelor afectate și cazarea acestora în incinta căminului Colegiului Național de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”, aflat în administrarea Autorității Locale Sector 5, până la data de 1.11.2018;

  • asigurarea a trei mese/zi, la cantina Colegiului Național de Industrie Alimentară „Viilor”, aflat în administrarea Autorității Locale Sector 5, până la data de 1.11.2018;

  • asigurarea, de către S.A. Economat S.R.L, societate deținută de Autoritatea Locală Sector 5, a produselor alimentare și de igienă de strictă necesitate;

  • asigurarea de urgență de către Autoritatea Locală Sector 5 a hainelor, produselor de încălțăminte și a altor obiecte de strictă necesitate pentru toate persoanele afectate;

  • punerea la dispoziție de către Autoritatea Locală Sector 5 a uniformelor școlare și a rechizitelor pentru toți copiii din familiile afectate, pentru ca activitatea școlară a acestora să nu fie afectată;

  • asigurarea unui ajutor de urgență de la Bugetul Local al Sectorului 5 în cuantum de 3.000 de lei/membru de familie;

  • acordarea de la Bugetul Local al Sectorului 5 pentru familiile afectate, de ajutoare la plata chiriei pentru o perioadă de până la 1 an ;

  • asigurarea pazei bunurilor prin aportul Poliției Locale Sector 5.