„Club de Educație digitală” în Sectorul 5

6/6/2019 1:54:48 PM

 

    Primăria Sectorului 5, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Petrache Poenaru” va înființa și va dota un Club de Educație Digitală în cadrul Centrului de Zi pentru Adolescenți aflat în școală. tinerilor.

    Astfel, va fi facilitat accesul la noua tehnologie pentru  copiii cu vârste între 10-18 ani, elevi ai școlii  și copii din comunitate, prin creșterea calității procesului de învățare, cu sprijinul profesorilor din școală și personalului de specialitate din cadrul DGASPC Sectorului 5.

    Așadar, atelierele de educație digitală se vor desfășura în cadrul clubului și vor contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor, a dezvoltării gândirii critice și creativității, venind în sprijinul recuperării deficiențelor de calcul, scrierii  și citirii, prin utilizarea unor softuri și platforme educaționale deschise, educație pentru securitatea cibernetică și siguranță pe internet.

    Școala va deveni un punct de atracție pentru copii, prin activitățile de educație digitală și va contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunității prin utilizarea tehnologiei, facilitând incluziunea școlară, socială și profesională a copiilor și Clubul de Educație Digitală va cuprinde o dotare modernă cu tehnologii de ultimă generație: o tablă interactivă, 25 de computere, software specializat, aparatură multimedia-videoproiector, o imprimantă, un laptop și 30 tablete performante.